Vizita Directorului Programul Comunitatea Mea

Directorul Programului Comunitatea Mea, Daniel Șerban, împreună cu 2 angajați, au vizitat comuna Obreja Veche.

În cadrul vizitei a fost abordată Asistența Tehnică de care Comunitatea benefiaiză: Evaluarea Capacităților Organizaționale și Funcționale, Plan de Acțiuni cu privire la îmbunătățirea Trotuarelor, planificarea bugetară, comunicarea cu cetățenii.

În cadrul Programului, comuna va beneficia și de un proiect cu privire la construcția trotuarelor în centrul satului Obreja Veche, care va fi construit în acest an. Angajații Programului au inspectat locul unde vor fi construite trotuarele:

Executarea bugetului pentru perioada ianuarie-iunie 2020

Stimați cetățeni, primăria comunei Obreja Veche vă aduce la cunoștință rezultatele executării bugetului pentru prima jumătate a anului 2020. În cazul când aveți întrebări/sugestii ne puteți scri în comentarii. Vă rugăm să distribuiți și prietenilor Dvoastră.

„Bunătatea începe cu un gând de generozitate. Transformă-l în fapte!”

Cel mai fericit om este cel care dăruie, iar dacă ne-am ajuta unul pe altul la nevoie, atunci poate în Moldova ar fi mai puține persoane defavorizate. În ajunul Sărbătorii Pogorârea Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica Mare, Serviciul Modern de Bibliotecă „Femei cu idei” implementat la Biblioteca Publică Obreja Veche și de această dată nu au fost indiferent de cei mai triști ca noi. Astfel, am participat la colectarea finanțelor și a produselor alimentare pentru a le aduce bucurie în suflet la câteva familii cu venituri mici, oamenii țintuiți la pat, bătrânii lăsați în voia soartei.

„Drumurile noastre toate se vor întâlni vre-o dată…”

În campania electorală la funcție de primar Doamna Zinaida Mocanu- actualul primar, nu a promis nimic, doar că va continua proiectele începute de ex-primarul Ganea Ghenadie. Ca locuitoare al comunei Obreja Veche știam că cea mai stringentă problemă este aprovizionarea cu apa a comunei, drumurile, iluminarea stradală etc. Prima realizare de care s-au bucurat oamenii este construcția drumului (mahalaua de la iazul din sus) construit în varianta albă pe o lungime de circa 1 km. Cândva aici erau cei mai mulți copii, care veneau prin noroi la școală, de la o distanță de 3 km. iar Serviciul de Urgență nu avea acces. Astăzi au rămas copii puțini, dar mai multe persoane în etate.

În cadrul Audierilor Publice cu cetățenii, a ședinței consiliului local, ținând cont de faptul că cetățenii din mahalaua de sus menționată nu beneficiază de iluminare stradală, proiectul „Aprovizionarea cu apă”, s-a decis să se construiască o porțiune de drum în variantă albă. După cum spune o zicală populară „plouă ninge drumul nu stă” cu toate că ne-am aflat în perioada de pandemie am reușit să rezolvăm problema dată. Sursele financiare pentru construcția drumului au fost alocate din fondul rutier în sumă de 292.400 lei. Locuitorii au venit cu inițiativa de a contribui cu o sumă de 10.700 lei, pentru care Administrația Locală mulțumește și susține această participare. De prima realizare m-am bucurat atât eu ca primar, cât și consătenii din mahalaua de sus că s-a împlinit visul mult așteptat de ei.

„Nimic nu-i uitat, nimic nu se uită…”

E 9 MAI răsună-n jur fanfare,
Cu glas nostalgic nins de amintire
Sătenii mei în haine militare,
La Baștină se-ntorc din NEMURIRE.

Cu prilejul Zilei de 9 Mai, Ziua Victoriei și a Comemorării Eroilor căzuți pentru Apărarea Patriei, întreaga comunitate se închină adânc cu plecăcune, în fața celor care au luptat și au căzut, dând dovadă de vitejie, voință și rezistență pentru a 75-a primăvară pașnică. În familia Bejinaru ziua de 9 mai este o zi cu o semnificație deosebită, deoarece se bucură de viață veteranul Marelui Război pentru Apărarea Patriei Domnul Petru Ion. În fiecare an până la moment nu a lipsit niciodată de la mitingul dedicat comemorării celor căzuți în câmpul de luptă. Astăzi, în această zi măreață Ziua Victoriei, la vârsta de 94 ani, fiind unicul veteran rămas în viață. Este mândru că sărbătorește Ziua Biruinței alături de cei dragi. La vârsta de 18 ani împreună cu tata 45 ani au răspuns la chemarea Patriei. Marea Biruință a întâlnit-o la Berlin pe strada Roza Luxemburg. Ajuns la acești ani are o memorie extraordinară relatând tinerii generației momentele grele prin care a trecut. Administrația Publică Locală nu a uitat în această zi să-și exprime recunoștință, urându-i multă sănătate. Pentru cerul senin și zâmbetul zglobiu de copii ne închinăm cu pietate și generației mai tinere care luptat în Ungaria, Afganistan și Transnistria pentru Independeța Republicii. Celor care nu s-au întors veșnică memorie. Transmitem felicitări de bine și sănătate familiilor celor care au avut/au asemeni eroi.

LUCRĂRI DE CONSTRUCȚIE PENTRU PROIECTULDE DEZVOLTARE COMUNITARĂ – Reabilitarea trotuarului în satul Obreja Veche, raionul Fălești.

Website: https://tender.md.irex.org/ro/static/info/id/7

Numărul de identificare al acestei licitații este: FY20-CM-OB (01)

Data Lansării: 24 aprilie 2020, orele 17:00 (GMT+2:00)

Data limită pentru primirea ofertei: 25 mai 2020, orele 10:00 (GMT+2:00)

Categoria: lucrări de construcție

Programul Comunitatea Mea, un program administrat de Consiliul pentru cercetări și schimburi internaționale (IREX) și finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională reabilitarea trotuarului în satul Obreja Veche, raionul Fălești.

Caietul de sarcini: Proiectul presupune reabilitarea trotuarelor din satul Obreja Veche, raionul Fălești, amplasate de-a lungul drumului regional G57, și anume: construcția pereților de sprijin pe o lungime de 149 m, montarea balustradelor din metal (129 m) și lucrări de montare a pavajului pietonal pe o suprafață de 1,145 m2. Perioada estimată pentru finalizarea lucrărilor este de maximum șase (6) luni. Informații tehnice detaliate, inclusiv specificații și desene sunt furnizate mai jos.

Valoare proiectului:  1,027,185 MDL  conform estimării proiectantului. Suma a fost calculată aplicând taxa pe valoarea adăugată (TVA) la cota zero (0%). În niciun caz, IREX nu va lua în considerare propunerile care sunt cu 5% peste valoarea estimată a proiectului.

Termenul de depunere al Ofertelor (timpul menționat este ora locală, Chișinău): – Ofertanții interesați trebuie să se înregistreze până la orele 17:00, 07 mai 2020 prin completarea Formularului de Înregistrare și trimiterea acestuia la adresa tender.cm.md@irex.org– IREX nu va organiza o vizită la amplasamentul lucrărilor de construcție la Obreja Veche. Ofertanții interesați sunt însă încurajați să viziteze locația pe cont propriu, dacă se consideră necesar, și să inspecteze amplasamentul lucrării proiectului, așa cum este detaliat pe desene. Locația precisă a trotuarului care trebuie instalat poate fi identificată în desene.– Dacă Ofertanții au întrebări sau clarificări, aceștia le pot trimite la adresa de email tender.cm.md@irex.org până la orele 17:00, 08 mai 2020, indicând numărul licitației în subiect;– IREX va răspunde în scris oricărei solicitări de clarificare, cu condiția ca această solicitare să fie primită cel târziu la orele 17:00, 08 mai 2020;– Ofertele trebuie primite de către IREX cel târziu până la orele 10:00, 25 mai 2020. Ofertele primite după termenul limită, precum și Ofertele incomplete nu vor fi luate în considerare.

Depunerea ofertelor: Ofertele pot fi doar în format electronic. Ofertele primite prin fax vor fi respinse. Ofertele financiare se fac în MDL (lei moldovenești). Informații detaliate privind depunerea ofertelor sunt prezentate în Caietul de Sarcini. Nu este admisă contestarea deciziei de atribuire a contractului.a) Documentele / propunerile de ofertă trimise electronic trebuie adresate la următoarea adresă de e-mail: tender.cm.md@irex.org nu mai târziu de termenul limită menționat mai sus.b) IMPORTANT: Pentru ofertele depuse în format electronic, pentru a asigura secretul ofertei financiare, vă rugăm să arhivați oferta financiară într-un fișier ZIP criptat cu parolă. NU TRIMITEȚI PAROLA împreună cu pachetul de documente, transmis electronic. Salvați parola într-un mod sigur și transmiteți-o într-un fișier zip separat. Parola va fi solicitată de IREX pentru ofertele tehnice calificate după ce evaluarea tehnică va fi finalizată și s-au efectuat înregistrările finale ale scorului tehnic. În cazul ofertelor financiare care nu au fost protejate prin parolă, IREX le va lua în considerare și va proteja secretul acestora, dar cel puțin 1 (una) persoană din IREX va putea accesa fișierul și acest lucru va fi considerat acceptabil de către ofertant.

Garanția bancară pentru ofertă: Ofertantul trebuie să furnizeze, ca parte a ofertei sale, o garanție bancară pentru ofertă în valoarea de 2% din valoare proiectului menționată mai sus. Detalii sunt oferite în Caietul de Sarcini.

Evaluarea ofertelor: IREX va lua în considerare combinația de scor tehnic și financiar cu un în proporție de 50-50. Criteriile și formulele detaliate sunt prezentate în Caietul de Sarcini.

Documentele puse la dispoziție (urmează să fie încărcate):

Formular de Înregistrare – FY20-CM-OB(01)

Caietul de Sarcini în l. română FY20-CM-OB (01)

Secțiunea III – Cerințe Tehnice și Devize FY20-CM-OB (01) (doar în l. română)

Secțiunea V – Contract FY20-CM-OB (01)

Desen Tehnic

Planul de atenuare a impactului asupra mediului – FY20-CM-OB (01)  în l. română

Formulare de ofertă (format editabil) – FY20-CM-OB (01)  

Prin participarea la această licitație, Ofertantul este de acord și acceptă toate condițiile și regulile, enumerate în Documentele de licitație. Ofertanții suportă toate costurile asociate pregătirii și depunerii ofertelor și negocierii contractului. Programul Comunitatea Mea nu va fi în niciun caz responsabil pentru aceste costuri, indiferent de desfășurarea sau rezultatul licitației. Participarea ofertanților la această licitație nu va genera nicio obligație pentru IREX față de niciun ofertant. Comunitatea Mea își rezervă dreptul de a accepta sau de a respinge orice ofertă care nu respectă cerințele documentelor de licitație sau de a anula întregul proces de licitație și de a respinge toate ofertele în orice moment înainte de atribuirea contractului, fără să poarte răspundere față de vreun ofertant. Toate datele cu caracter personal sunt destinate utilizării interne a IREX, iar confidențialitatea este garantată.

Din suflet pentru suflet

În contextul apropierii Sfintelor Sărbători de Paști la inițiativa beneficiarilor Serviciului Modern de Bibliotecă „Femei cu idei” implementat pe lângă Biblioteca Publică Obreja Veche și alți locuitori din localitate ne-am propus să facem, împreună, viața mai frumoasă celor mai triști ca noi.
Astfel, am reușit să contribuim la colectarea finanțelor și a produselor alimentare pentru organizarea unei sărbători mai fericite pentru câteva familii din localitatea noastră. Ne-am propus să desfașurăm o campanie de caritate, care are drept scop susținerea familiilor cu venituri mici, bătrânii singuratici și familiile defavorizate pentru a le dărui o clipă de bucurie.

Sperăm că am reușit să aducem un zâmbet şi căldură în inimile acestor persoane.
Aducem multumiri celor care au contribuit la actul de binefacere. Sărbători fericite tuturor și HRISTOS A ÎNVIAT!

Femei cu idei

📌„Dacă nu eu, dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?” acesta a fost motto-ul ședinței, la care Biblioteca Publică Obreja Veche recent a dat start Serviciului Modern de Bibliotecă „Femei cu idei”. 📤📥Scopul acestui serviciu este crearea timpului liber și implicarea activă în procesul decezional în viața comunității. 🌠Ca oaspete de onoare am avut-o pe Dna Valentina Slesari băștinașă a satului natal, trăitoare la moment în s. Pîrlița, r. Fălești care a venit cu multe idei frumoase și sfaturi de care vom ține cont în viitor. La această activitate am avut posibilitatea să cunoaştem istorii şi destine ale localnicilor. Pe viitor ne-am propus să creem in fiecare zi idei frumoase, sa comunicăm, sa schimbam viata noastra, iar scopul si procesul sa fie unul: FERICIREA

Făclia aprinsă în numele credinței

O întâlnire de suflet în s. Obreja Veche cu scriitoarea Raisa Plăieșu organizat de către Biblioteca publică Obreja Veche în colaborare cu gimnaziul „Sergiu Moraru” în cadrul Proiectului cultural-creștin „Fericiți sunt cei ce nădăjduiesc în Domnul” care a avut loc la 29 ianuarie 2020. Participanții au avut posibilitatea de a se delecta cu poiezi, povestioare înscenate, cântece scrise și interpretate de către scriitoare.Credinţa în Dumnezeu şi dragostea către Biserică şi aproapele nostru a stat la temelia acestor versuri unde majoritatea din publicul prezent s-au regăsit. Cu recunoștință și prețuire adresăm cele mai sincere și profunde cuvinte de mulțumire Doamnei Raisa Plăieșu pentru frumoasa activitate care va ajuta mult la educaţia moral-spirituală mai ales a tinerei generaţii.
Deoarece anul 2020 este dedicat Anul Lecturii vă invităm la lectură să vă inspiraţi și să vă potoliți setea de tot ce este mai frumos